5 Beauty hacks pe care orice femeie trebuie să le știe

Categories Beauty, Tips&Tricks
  1. Cred că toată lumea a trecut prin acel moment, în care, după ce am petrecut minute în șir chinuindu-ne să avem machiajul perfect, bluza cu care ne îmbrăcăm are gulerul prea strât și asftel, ajungem să lăsăm o pată mare și frumoasă (și de cele mai multe ori portocalie) pe haină. Cum să evităm ca acest accident să ne strice ziua- și ținuta? Simplu. Cu spumă de ras. Aplicăm spuma de ras pe locul pătat și frecăm cu atenție, iar pata va dispărea, luând cu ea și starea noastră proastă. 
  2. Agitată, te pregătești să pleci la întâlnirea mult așteptată. Totul e gata, ești îmbrăcată, parfumată, machiată și coafată. Tot ce mai trebuie să faci e să îți aplici pe buze rujul preferat și să ieși din casă. În toată graa și agitația, după ce îî dai jos capacul, ruju îți cade din mână, iar la contactul cu podeaua, se rupe. Ah, Doamne! Și chiar îți doreai să te dai cu el… Ei bine, tu ai problema. Noi? Soluția. Lipește cele două bucăți de ruj cu ajutorul unei brichete. Acestea se vor topi puțin, permițându-ți să lipești bucățile la loc.
  3. Eyeline-ul meu iese mereu strâmb. Dar mereu. Ori, eventual, iese bine la un ochi, dar la celălalt dezastru. Așa că pur și simplu m-am oprit dina-mi folosi tușul. Acum stau și mă întreb, ce să fac cu el? Și astfel, decid să îmi folosesc tușul pe post de rimel. Genele mele par mult mai naturale și au și mai mult volum. 
  4. Aceeași poveste cu tușul se repetă și la folosirea creionului. Toate acele linii îmi dau o adevărată bătaie de cap. Însă am descoperit un mic truc, care m-a salvat de la atât de multe minute de chin. Aplică creion pe marginile ondulatorului de gene. Așa, le vei face pe ambele deodată. Și gene ondulate, și creion aplicat! 
  5. Everybody knows the struggle. Ne-am făcut unghiile acasă, însă, ca de obicei, nu avem răbdarea neceasă ca oja să se usuce. Suflăm, scuturăm și repetăm aceste acțiuni până când ajugem să avem senzația că a trecut o veșnicie. Ce ar trebui să facem de fapt pentru ca unghiile noastre să se usuce mai repede? Să le punem într-un bol cu apă rece. Da, asta cu singuranță va fi mai rapid decțt suflatul. Și ai practic. 
Flavia Banu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *