Ce se poarta anul asta – Men Edition

Categories Inspiration, Trends

Tocmai s-au încheiat prezentările de modă din Londra, dedicate bărbaților. Am zis să ne uităm împreuna la noile apariții și să comentăm trend-urile apărute pe podium. Sunt curioasă dacă viziunea unei femei corespunde cu cea a barbatilor. Dacă am și cititori, îi rog să-mi spună părerea lor sinceră în secțiunea de comentarii. Nu vă mai plictisesc și trec direct la fotografii. Să inceapă bârfa!

Xander Zhou

Designer-ul aduce mereu un aer nonconformist pe scenă. Am observat că ținutele au mereu o piesă care să atragă atenția iar restul sunt simple. Nu știu cât de ușor ar putea fi purtate, poate o persoană mai îndrăzneață ar reuși. Eu pot spune că apreciez munca lui și faptul că nu se lasă intimidat de industrie, continuând să-și implementeze viziunea. Cămașa, ce nu urmează croiala clasică, este un element pe care presimt că îl vom regăsi și în magazine.

Bobby Abley

Un vibe jucăuș îmbinat cu stilul casual. Două piese cu același imprimeu, chiar dacă nu a fost folosit pentru pantaloni și sacou. Colecția a avut multe elemente din serialul Power Rangers (cum ar fi casca), de aici și amestecul ludicului cu puțin umor. Abley a jonglat mereu cu stilul contemporan și o oarecare nostalgie a copilăriei, venind astfel cu colecții tot mai interesante. Îmi place mult cum e folosită cămașa ca outerwear, mai ales că este peste un graphic-tee.

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Matthew Miller

Filosofia lui Matthew Miller este una axată pe simplitate. Geometria este și ea un element cheie in creațiile sale. A mers pe non culori, avănd o colecție splendidă și de această dată. Printre atâtea lucruri excentrice, designer-ul vine cu haine pe cât de simple, pe atât de frumoase. Este de apreciat faptul că piesele sunt clar purtabile, lucru care mă face să-i acord mereu un punct in plus.

Oliver Spencer

Aceasta este una din colecțiile mele preferate din acest sezon. Are aerul lejer, totuși stilat al bărbatului modern. Spencer a militat mereu pentru calitatea superioara, iar asta se vede. Deși merge pe elemente clasice, aduce modernul în ceea ce crează. Vede nevoile bărbatului secolului XXI și găsește echilibrul perfect între modă și stil.

Am ales acești patru designeri deoarece mie mi-au părut colecțiile lor ca fiind reprezentative pentru anul ce a început. Evident, sunt selectate și în mod subiectiv dar, dacă si vouă vă plac, atunci am facut alegeri bune.

A voastra,

Sabina

 

Sabina Croitoru
Style architect
Fashion editor
Foundator Bucuresti Stilat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *